Multe persoane din anturajul meu ajunsesera deja pe acest varf, fara pregatiri prealabile, asa ca temerea era din ce in ce mai mica. Intr-una din primele zile de toamna, calendaristica, ne trezim cu noaptea in cap pentru ca, venind din Deva, sa ajungem la timp la Balea Lac, de unde incepeam traseul, pentru ca da, am ales traseul clasic.
In formatie completa pornim urcusul spre custura Balei, cu pasi mici, cu ritmul deja cunoscut si exersat. Era o dimineata cetoasa si destul de racoroasa. "Toate ca toate, dar vantu' sa nu bata", zic eu. Ploaia nu era in prognoza acelei zile, deci eram linistiti din acest punct de vedere. Urcam mai departe spre Saua Paltinului. Vantul pe care nu ni-l doream, a venit neinvitat si ne-a insotit cam toata dimineata. Din cand in cand, se mai ridica ceata si mai puteam prinde cu privirea, cate un pic din frumusetile ce ne inconjurau, insa destul de putin, asa ca traseul de dus a fost cam pe orbeste.
Coboram din saua Paltinului si dam de o zona cu lanturi, care sa ne ajute in continuarea traseului pe sub creasta. Ajungem in Saua Doamnei, dupa care urmeaza o noua serie de lanturi si zone cu stanci, apoi un urcus sustinut, chinuitor pana pe varful Laitel. Ce mare bucurie a fost, cand am ajuns pe varful Laitel (2390m), nu de alta, dar a fost subiectul multor glume de-a lungul traseelor din aceasta vara. Ne-am odihnit un pic aici. In jur, in continuare era ceata. Coborarea de pe Laitel nu este mai prejos decat urcarea... si iata-ne pe noi, precum caprele negre, mergand din stanca in stanca si din bolovan in bolovan. Am avut si zone mai line, insa nevazand nimic in fata, nestiind cat mai este pana la Refugiul Caltun, drumul ni s-a parut inzecit mai lung. Ne tot intrebam cat mai este. Tot scormoneam cu privirea in ceata sa vad minunatul lac, vazut pana atunci doar de pe inaltimea Varfului Caltun. Abia asteptam sa fiu langa el. Si iata ca, dupa saua Laitel, la o cotitura a traseului, vedem in vale lacul. A aparut pentru cateva momente, dar a fost suficient sa ne schimbe starea de spirit. Ajungem langa lac relativ repede. Acesta tremura cu mii de luminite, zbarlindu-se la fiecare bataie a vantului. Este un lac glaciar, cu o suprafata medie de aproximativ 1 ha si ajunge la adancimea de 11m. Este situat la altitudinea de 2135m. Mergem sa vedem si refugiul. Pe peretii interiori erau scrise tot felul de vorbe de duh.
Continuam drumul spre Negoiu, ocolind lacul prin partea dreapta. Prietena noastra, ceata, ne insotea in continuare. Ne-a mai aratat, din cand in cand, vechii prieteni, vizitati acum ceva vreme: gemenii Varful Lespezi si Cornul Caltunului. Peretii stancosi ce strajuiesc lacul sunt intimidanti; te simti atat de mic pe langa ei... dar gandul ca, nu cu mult timp in urma, cucerisem acele inaltimi ne facea sa ne simtim mai bine. Ceata ne-a aratat si drumul spre Negoiu, insa varful nu iesea deloc din ceata. Imi tot spuneam ca este prea dimineata si ca, pana ajungem noi sus, se va trezi si maretul Negoiu si isi va arunca un ochi peste zari, dezvelindu-si fruntea de nori.
Lasam in urma frumosul lac, urcam pana la fereastra Caltunului, continuam pe curba de nivel. In partea stanga un sir zdrentuit de stanci strajuia inaltimile, iar in dreapta, frumoasa vale a caldarii glaciare Laita. Inca un pic si ajungem la rascrucea de trasee: unul spre Strunga Dracului si unul catre Strunga Doamnei. Auzisem in repetate randuri ca traseul prin Strunga Dracului este destul de dificil, iar gradul de dificultate a crescut cu atat mai mult, cu cat, o cadere de pietre de anul acesta a stricat traseul, iar lanturile nu te mai ajuta pe tot parcursul strungii. In aceste conditii, eu eram hotarata sa continui prin Strunga Doamnei, adica pe traseul mai usor. Strunga Dracului este o crapatura in munte, un jgheab abrupt, cu o panta medie de 60 grade, plina de bolovani pravaliti, pe care se poate ajunge pana sus, aproape de varf... e ca o scurtatura a traseului, doar ca mai dificila. Se spune ca, numele acestei strungi vine de la faptul ca pe furtuna, trasnetele sunt atrase de aglomeratia de pietre de aici, de lanturile si suvoaiele de apa si astfle lovesc cu o mare frecventa aceasta zona, transformand locul intr-o gura a iadului. Asa ca, cel mai bine este sa ocolim zona aceasta pe timp de furtuna.
Trupa s-a impartit in doua si astfel am atacat ultima parte a traseului. Strunga Doamnei m-a surprins destul de mult. Nu m-am intrebat nici o clipa cam ce este aceasta strunga, dar cu aceasta ocazie am aflat. Am urcat intai un horn de cativa metri, dupa care am vazut cum hornul se ingusteaza, devenind o crapatura printre doua stanci. Puteai sa treci printre cele doua stanci doar tinandu-te de lanturi. M-am strecurat cu multa atentie si incordare. Nu este periculos daca esti atent, dar acest lucru putem spune de munte in general. Ajunsa in partea de sus a strungii, am constatat ca vremea de aici era complet schimbata fata de cea de pe versantul nordic. Era soare, nici urma de ceata, iar vantul se pierduse prin cotloanele urcate. In fata, ni se prezenta versantul sudic, monoton si mai putin spectaculos, dar placut. Undeva departe se vedea si lacul Vidrarul, situat la capatul muchiei Podeanu. Am continuat traseul mai voiosi dupa hopul trecut, desi undeva intr-un colt intunecat al mintii mele, statea, ca un soricel mic, temerea ca prin acea strunga va trebui sa trec si la intoarcere.... m-am chinuit sa ignor aceasta temere cat am putut. M-am concentrat pe traseu. Drumul continua pe versantul sudic, a ocolit tot muntele, pentru ca apoi, sa ne aduca langa culmea unde Varful Negoiu incepuse sa se trezeasca si sa isi aratate la soare inaltimile ametitoare. M-am bucurat de aceasta priveliste si am sperat sa nu fie timid si sa stea, asa descoperit, pana ajungem si noi sus.
Ajungem pe ultima parte a traseului, de fapt ultimul urcus pana la destinatie. Urcusul nu este tocmai usor, este format dintr-o aglomeratie de pietre pe care trebuie sa le parcurgi. Ne tot intrebam unde anume ne vom intalni cu ceilalti, eroii nostri, care au ales traseul prin Strunga Dracului. Urcam, cu gandul ca poate ne asteapta pe undeva pe sus. Ajungem in zona unde traseul cu dunga rosie, ce trece prin Strunga Dracului, se intersecteaza cu traseul nostru, semnalat cu dunga galbena. Ei inca nu reusisera sa finalizeze traseul. M-am oprit pentru a-i astepta. Eram acolo, cocotata pe la jumatatea versantului, cu ceata care ma inconjura, printre stanci si bolovani, si ii asteptam sa vina. Ei, urcau incet si cu mare atentie prin strunga. Cand au ajuns sus, obositi de drum si concentrare, m-au felicitat pentru alegerea facuta. Aveau mari indoieli ca vor mai face acel traseu alta data.
In formatie completa, ne continuam drumul si, incet, incet, ajungem sus... pe al doilea cel mai inalt varf din Romania. Ceata pusese stapanire pe acest teritoriu din nou. Primul lucru pe care l-am spus cand am ajuns sus a fost: "Eu de aici nu mai plec, pana nu se fac scari rulante!". Nu a fost un traseu greu, spun acum dupa ce a mai trecut timpul, insa este un traseu ce trebuie tratat cu seriozitate. Starea mea de spirit s-a imbunatatit imediat dupa ce am ajuns acolo sus. Ca de obicei, satisfactia a fost maxima cand am cucerit si acest varf. Sper ca aceasta senzatie sa nu creeze dependenta, deoarece nu mai sunt multe varfuri de peste 2500m in Romania.
Doamne cat am vorbit si am glumit acolo pe varf... eram cu capul in nori si la propriu si la figurat. In zadar am stat pe varf aproape o jumatate de ora, in speranta ca norii vor pleca si vom vedea culmea Fagarasului de pe Negoiu. Sporadic se mai dadeau la o parte norii si ne bucuram cu toata inima de imaginile pe care ni le aratau, dar era prea putin. Ne-am hotarat cu greu sa ne intoarcem.
Traseul de intoarcere a fost foarte frumos. Am ales sa ne intoarcem pe acelasi traseu ca la venire. Ceata ne-a mai insotit o perioada, dupa care vremea s-a imbunat. Ne-am bucurat de privelistile ce se aratau acum in fata noastra. Am vazut minunatele panorame cu mandrele varfuri: Varful Negoiu, Varful Lespezi si Cornul Caltunului ce tin in causul palmei, precum o picatura de apa cristalina, lacul Caltun. Am putut vedea podisul Transilvaniei ce se intindea pana departe si raul Olt care sclipea in departari. Ne-am bucurat de Saua Paltinului care se intindea molatec in bataia soarelui, de turnul Paltinului frumos luminat de razele piezise ale soarelui care se grabea la culcare, de vaile glaciare adanci care impresioneaza prin periculozitatea lor. Varful Negoiu ne-a insotit cu privirea mereu, pana in Saua Paltinului, unde ne-am luat ramas bun.
Sumarizand:
Durata 11 ore si 20 min, cu tot cu pauze;
Lungime traseu: 18.5km.
Timpi intermediari: Balea Lac - Varful Laitel ( 2:30h) - Lacul Caltun (1h) - Varful Negoiu (2:15h)
Traseul de intoarcere a fost foarte frumos. Am ales sa ne intoarcem pe acelasi traseu ca la venire. Ceata ne-a mai insotit o perioada, dupa care vremea s-a imbunat. Ne-am bucurat de privelistile ce se aratau acum in fata noastra. Am vazut minunatele panorame cu mandrele varfuri: Varful Negoiu, Varful Lespezi si Cornul Caltunului ce tin in causul palmei, precum o picatura de apa cristalina, lacul Caltun. Am putut vedea podisul Transilvaniei ce se intindea pana departe si raul Olt care sclipea in departari. Ne-am bucurat de Saua Paltinului care se intindea molatec in bataia soarelui, de turnul Paltinului frumos luminat de razele piezise ale soarelui care se grabea la culcare, de vaile glaciare adanci care impresioneaza prin periculozitatea lor. Varful Negoiu ne-a insotit cu privirea mereu, pana in Saua Paltinului, unde ne-am luat ramas bun.
Sumarizand:
Durata 11 ore si 20 min, cu tot cu pauze;
Lungime traseu: 18.5km.
Timpi intermediari: Balea Lac - Varful Laitel ( 2:30h) - Lacul Caltun (1h) - Varful Negoiu (2:15h)
Marcaj: dunga rosie, mai putin traseul prin strunga Domanei marcat cu dunga galbena.
Este un traseu minunat, care merita facut pe indelete, pentru a te bucura de toate privelistile.
View Larger Map
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu